Bisericuta de lemn

Bisericuta de lemn

duminică, 1 august 2010

Solidari cu sinistraţii - Primele ajutoare din partea bihorenilor au pornit spre Dorohoi10.07.2010, 00:00

Primul camion cu ajutoare pentru sinistraţii din Moldova donate de orădeni a plecat ieri din centrul municipiului cu destinaţia Dorohoi. Camionul a fost încărcat cu 330 saci cu haine, rechizite, pantofi, alimente neperisabile, jucării, saltele, plapume şi veselă, strânse de studenţii voluntari care şi-au instalat cortul, timp de o săptămână, pe platoul din faţa statuii lui Mihai Eminescu. Colectarea de ajutoare pentru sinistraţi continuă în centrele deschise la nivelul tuturor staţiilor de pompieri din Bihor, la sediul Companiei de Apă Oradea, la sediile PSD, precum şi la biserici.
În urma campaniei umanitare desfăşurate sub egida Federaţiei Asociaţiilor Studenţeşti din cadrul Universităţii Oradea "Student-PRO", în parteneriat cu Societatea Naţională Crucea Roşie Română - Filiala Bihor, cu sprijinul Primăriei municipului Oradea şi a Universităţii din Oradea, ieri, în jurul orei 12.30, a pornit, din Oradea, primul transport cu ajutoare pentru persoanele afectate de inundaţii din localitatea Dorohoi. Destinaţia a fost aleasă la solicitarea Filialei de Cruce Roşie din acea zonă. Potrivit preşedintelui "Student-PRO", Raul Derecichei, de la demararea campaniei, adică din data de 6 iulie, la cortul amenajat în Piaţa Unirii, s-au prezentat 150 de persoane, care au dorit să vină în sprijinul celor afectaţi de inundaţii. "Au fost donaţi 330 de saci conţinând haine, încălţăminte, rechizite, jucării, saltele, plapume şi pături, dar şi alimente, veselă şi bani. S-au strâns în total 330,40 lei, din care cea mai mare donaţie a fost de 200 de lei, iar cea mai mică de 0,40 lei", a precizat Derecichei. De asemenea, din banca de alimente a Societăţii Naţionale Crucea Roşie Română - filiala Bihor s-au trimis, tot cu acest prim transport, aproximativ 800 kg de alimente donate de către cetăţeni în containerele special amenajate din hypermarketurile orădene. "Vreau să precizez că, începând de azi, nu vom mai aduna haine în Piaţa Unirii, dar campania noastră continuă în parcarea din ERA Shopping Center, în faţa magazinului Carrefour, datorită faptului că e o nevoie acută de alimente în zonele sinistrate şi dorim să ne axăm în special pe nevoile urgente din zonele afectate. Cei care doresc să mai doneze haine şi încălţăminte, îi rugăm să se îndrepte către alte centre de colectare, cum ar fi cele de la ISU Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Biserica cu Lună, pentru că efortul nostru este de a-i ajuta pe cei în nevoi şi nu reprezintă o competiţie între noi", a precizat preşedintele "Student-PRO". Pe de altă parte, la sfârşitul săptămânii trecute, Prefectura Bihor a demarat o acţiune de strângere de ajutoare în vederea sprijinirii persoanelor afectate de inundaţii. Cei care vor să contribuie la această campanie pot să meargă la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sau la oricare dintre substaţiile de pompieri din judeţ. Până acum, au fost donate, la nivelul întregului judeţ, aproximativ 2,5 tone de haine, ambalate în cutii şi saci, aproximativ 400 kg de alimente neperisabile (ulei, apă, suc, conserve, zahăr, făină, orez etc.), saltele, covoare, mobilier, aparate electrocasnice, veselă, jucării. "Chiar dacă s-a anunţat că nu primim încălţăminte ca donaţie, am acceptat nouă cutii mari, deoarece încălţămintea este nouă", a precizat Sorin Caba, din partea ISU "Crişana". Acesta a menţionat că, în afară de Oradea, donaţiile în celelalte staţii de pompieri au fost mai puţine. În ceea ce priveşte transportul acestora în zonele afectate de inundaţii, Caba a precizat că aceasta este sarcina Prefecturii, care va stabili destinaţia în funcţie de necesităţi, după discuţii cu prefecturile din Moldova. În această săptămână, au început să strângă ajutoare, inclusiv în bani, şi filiala bihoreană a PSD.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu