Fundația „Habitat for Humanity” a distribut marți 26 iulie, ajutoare pentru familiile afectate de inundațiile de vara trecută, din zona Dumbrava Roșie.
Printr-un parteneriat între Primăria Municipiului Dorohoi, Direcția de Asistență Socială (DAS) și Fundația Habitat, 30 de famiilii au primit frigidere, aragaze, seturi de farfurii și mașini de spălat. Programul se derulează sub deviza „Habitat for Humanity” construiește, Serviciul de Ajutor Maltez în România Dotează!”, iar valoarea donațiilor oferite de organizația umanitară se ridică la aproximativ 9000 de euro.
Famiile care au beneficat de aceste donații au fost alese în baza unor criterii obiective, au primit ajutoare doar familiile considerate cazuri sociale grave, lista cu respectivele familii fiind întocmită de Primăria Municipiului Dorohoi care cunoaște fiecare caz în parte. Mai mult, 17 familii din cele aflate pe listă primiseră deja aragaze din alte surse, așa că prin intermediul DAS au fost alese alte familii care să beneficieze de aragazele rămase.
Prezenți la activitate au fost directorul DAS, Radu Surdu, primarul Dorohoiului, ing. Dorin Alexandrescu și deputatul Andrei Dolineaschi, care a trecut să salute inițiativa primăriei și a fundației.
Cu privire la ajutorele oferite localnicilor din Dumbrava Roșie, primarul Dorin Alexandrescu, a declarat pentru Dorohoi News „Primăria și fundația „Habitat for Humanity” au o legătură mai strânsă, un proiect de lungă durată și acum sunt bucuros că Serviciul de ajutor Maltez care activează pe teritoriul României împreună cu fundația s-a întors în Dorohoi și continuă procesul de ajutoare și integrare a celor afectați de inundații”.
Urmariți în exclusivitate declarația reprezentantului organizației „Habitat for Humanity” și secretar general al Serviciilor de Ajutor Maltez în România Barla Zsuzsa. (DorohoiNews.ro, Andriana D.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu