Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom) a organizat ieri în municipiul Dorohoi o acţiune umanitară pentru 100 de familii afectate de viitura care s-a abătut asupra acestui oraş la sfârşitul lunii iunie 2010. Oamenii au primit din partea AIDRom mobilier pentru bucătărie şi electrocasnice.
Sinistraţii din parohia Brăscăuţi, Protopopiatul Dorohoi, au primit ieri de la Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România mobilier pentru bucătărie, câte un aragaz şi un frigider. Delegaţia AIDRom a fost condusă de reverendul Miklos Menessy, coordonator programe în cadrul Departamentului de dezvoltare şi cooperare - prevenirea dezastrelor şi răspuns în situaţii de urgenţă, fiind însoţită de pr. Adrian Creţu, secretar al Protopopiatului Dorohoi. După cum ne-a relatat pr. Adrian Creţu, operaţiunea de ajutorare a celor 100 de familii sinistrate va continua timp de o săptămână în Dorohoi şi în alte parohii din mediul rural.
"În primă fază, AIDRom a adus pachete cu alimente şi detergenţi, în luna decembrie a anului trecut, iar acum a oferit mobilier pentru o parte din casele construite cu fonduri de la Guvernul României şi de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. A fost oferit mobilier de bucătărie, aragazuri şi frigidere pentru 100 de case afectate. Familiile care au primit aceste daruri au fost tare bucuroase. Sper ca în viitor ei să simtă că Biserica nu înseamnă doar clădirea, ci şi ajutorarea oamenilor care sunt în nevoi", a declarat rev. Miklos Menessy.
AIDRom lucrează de 20 de ani în societatea românească, având diferite activităţi atât ecologice, cât şi sociale, pentru aşezăminte de ocrotire socială. "Avem activităţi pentru calamităţi şi pentru prevenirea lor. Acestea le derulăm de două decenii şi vrem să arătăm că bisericile îşi asumă răspunderea pentru a ajuta populaţia, indiferent de confesiune, dacă sunt în nevoi. O parte din activităţile Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România se concretizează în ajutorarea celor aflaţi în situaţii dificile, după ce au avut de suferit de pe urmele calamităţilor", a adăugat rev. Miklos Menessy.
În prezent, majoritatea caselor sinistraţilor ridicate cu sprijinul Centrului eparhial Iaşi în Dorohoi şi în localităţile învecinate sunt terminate. În unele locuinţe oamenii s-au mutat deja, iar altele urmează să fie finalizate în cursul acestui an. Arhiepiscopia Iaşilor a contribuit cu suma de 8.000 de lei pentru manopera a 70 de case, construind trei case în Dorohoi din temelii. Într-un interviu acordat postului Radio TRINITAS în cadrul Campaniei "De ce suntem ortodocşi?", părintele Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, a amintit faptul că până în prezent Protopopiatul Dorohoi a trimis 95 de scrisori de mulţumire entităţilor care au fost alături de sinistraţii mai multor parohii din protoieria pe care o conduce. "Imediat după ce viitura a venit peste o parte a oraşului Dorohoi şi peste câteva din localităţile învecinate, mai multe persoane, parohii, societăţi, instituţii etc. au dat dovadă de solidaritate", a mărturisit pr. protopop Stelian Ciurciun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu