In biserica

Cateva sfaturi despre cum trebuie sa ne comportam in biserica
De multe ori am fost intrebat despre cum sa ne comportam in biserica si despre ce trebuie sa facem atunci cand venim in lacasul de cult. La inceput am gasit intrebarea oarecum surprinzatoare pentru am crezut ca toata lumea care vine la biserica stie mai mult sau mai putin ce trebuie sa faca. Impresia mea a fost clar gresita, si pentru ca intr-adevar este nevoie sa cunoastem ce trebuie facut si ce nu trebuie facut in biserica voi incerca in cele ce urmeaza sa clarific unele “probleme”.
Comportamentul nostru in biserica trebuie sa tina cont de faptul ca acest lacas este loc de inchinaciune, loc de reculegere, loc de intalnire cu Dumnezeu. De aceea comportamentul nostru trebuie sa fie unul decent, pios si in final de bun-simt.
Cand venim la biserica?
Daca la teatru, la cinematograf, la o conferinta sau receptie mergem cu putin timp inainte de ora de incepere pentru a nu pierde nimic important sau interesant din eveniment, cu atat mai normal este sa venim la biserica la inceputul sau putin mai devreme de inceputul slujbei anuntate.
In acest fel nu vom deranja slujba cu intrarea noastra, vom putea sa ne salutam prietenii si cunoscutii inainte ca slujba sa inceapa si nu in timpul acesteia, vom putea sa aprindem o lumanare si sa dam un pomelnic pentru membrii familiei noastre si vom putea sa ne gasim un loc fara a-i da pe altii la o parte.
Preotului, mai ales daca este singur, ii este mult mai greu sa fie atent si la slujba si la cei ce vin dupa inceputul acesteia (in special la Sf. Liturghie) si doresc sa dea un pomelnic.
Cum ne inchinam?
Atat cand venim cat si cand plecam de la biserica este normal sa mergem si sa ne inchima la icoanele asezate fie la intrare fie in mijlocul bisericii. Acest lucru il facem inchinandu-ne de trei ori in numele Sf. Treimi si sarutam icoanele, mai intai cea a Mantuitorului dupa care cea a Maicii Domnului. Sa fim totusi atenti ca prin gestul nostru sa nu murdarim icoanele nici de mancare, daca doar am mancat, nici de ruj, daca am uitat sa ni-l dam jos.
Sa ne asezam sau sa stam in picioare?
In general bisericile ortodoxe nu au nici canapele, nici scaune pentru toti cei care participa la serviciul divin. Acest lucru se datoreaza si faptului ca Ortodoxia in general este centrata pe asceza, pe nevointele trupesti si sufletesti. De aceea si participarea la biserica a fost considerata o forma de asceza, de nevointa. Biserica noastra fiind un lacas de cult Romano-Catolic dispune totusi de scaune ce ne fac participarea la serviciile religioase mult mai comoda sau placuta.
Dar cat de comod? Daca acasa sau la restaurant ne este permis sa stam picior peste picior in timp ce ne uitam la TV sau citim un ziar, acest lucru este complet nepotrivit in biserica. La fel de nepotrivit este si sa stam jos pe scaun cand preotul da binecuvantarea pentru inceputul slujbei, cand citeste Sf. Evanghelie, cand tamaiaza, in timpul procesiunii cu Sf. Evanghelie sau cu Cinstitele Daruri (Discul si Potirul), la rostirea Crezului, a rugaciunii Tatal Nostru, la invocarea Duhului Sfant pentru transformarea Euharistica, cand se impartasesc credinciosii sau cand rosteste rugaciunea de iesire din biserica.
Ne impartasim sau nu ne impartasim?
Intrebarea aceasta este una care ar fi socat pe orice crestin al primelor veacuri. Pentru noi a nu ne impartasi a devenit regula de la care ne abatem de cateva ori pe an atunci cand ne impartasim. Dar aceasta atitudine este total anormala! Mersul duminica sau de sarbatori la biserica are in primul rand scopul de a ne impartasi cu Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos pentru ca asa si numai asa vom dobandi viata vesnica. Prin Sf. Impartasanie devenim membrii ai Trupului lui Hristos. (Vezi http://www.blog.teologie.net/2010/01/05/cand-si-cum-sa-ne-impartasim/)
Biserica a randuit ca Taina Sf. Cuminecari sau a Impartasaniei cu Trupul si Sangele Domnului sa fie insotita de Taina Pocaintei sau a Spovedaniei. La spovedanie preotul este cel care hotaraste daca ne impartasim sau nu in ziua respectiva, precum si cat de des putem sa facem acest lucru. Este anormal ca preotul sa dea binecuvantare, “dezlegare”, sa ne impartasim iar noi sa zicem nu. Trebuie sa tinem cont ca doar anumite pacate ne opresc in mod normal de la Taina Impartasaniei.
La fel de anormal este sa mergem sa ne spovedim in alte bisericii, atata timp cat in majoritatea timpului noi mergem la o singura biserica. Gestul acesta este ca si cand i-am spune preotului care ne slujeste zi de zi ca de fapt el nu prea e bun de nimic. In acelasi timp prin gestul nostru il discreditam si in fata colegilor sai preoti.
Relatia dintre preot si enoriasii sai se bazeaza in primul rand pe increderea aratata in Taina Marturisirii. Dar daca noi nu-i putem incredintam “secretele” noastre, cum putem crede ca el ni le va incredinta pe ale sale? Cum poate un doctor sa prescrie un medicament unui om pe care il cunoaste din vedere si pe care nu l-a consultat niciodata? Un preot nu va cunoaste niciodata starea parohiei sale daca enoriasii sai se spovedesc altor preoti. De aceea predicile sau cuvintele de invatatura cu care preotul este dator sa-si hraneasca parohia nu vor avea efectul scontat neadresandu-se adevaratelor nevoi spirituale ale enoriasilor.
Cum il salutam pe preot?
Desi belgienii au obiceiul de a se saruta pe obraz de cate ori se intalnesc, acest lucru nu este in niciun caz potrivit in relatia noastra cu preotul sau Episcopul. Traditia romaneasca ne invata ca preotului este mai potrivit sa ne adresam cu Doamne ajuta sau Saru’ mana Parinte, sau in cazul Episcopului cu Prea Sfintia Voastra decat cu Salut!, Hai noroc! Ciao! sau alte expresii folosite in viata cotidiana.
Cu copii sau fara copii la biserica?
Ce poate fi mai frumos decat sa vezi o familie intreaga la biserica rugandu-se? Sau ce poate fi mai trist decat sa vezi cum sotul isi “basculeaza” in graba sotia (poate si cu copiii) in fata bisericii si apoi pleaca in graba cu noua lor (lui?) masina? Intotdeauna biserica a incurajat familiile sa aiba o viata impreuna si in rugaciune. De acee ne bucuram sa vedem familiile tinere aducandu-si copiii la biserica. Nu este usor totusi sa tii un copil fie el de 6 luni, fie el de 6 ani in biserica fara sa se miste, fara sa faca zgomot, fara sa se agite. De aceea multe familii prefera sa nu vina la biserica pentru ca cel mic deranjeaza slujba.
Eu cred ca aceasta scuza nu este altceva decat o alta lucrare a Satanei care vrea sa stam departe de Hristos in ziua Invierii Lui, Duminica. Putem veni cu copiii la biserica iar daca vedem ca nu mai au stare putem iesi putin afara, sau putem merge in sala de festivitati din spatele bisericii si-i putem lasa acolo sa se joace putin. Astfel si noi adultii putem participa la slujba (in cea mai mare parte a ei), si copiii nostri invata de mici mersul la biserica, iar incetul cu incetul se adapteaza la programul slujbei.
Copiii pana la 8-9-10 ani, depinde de dezvoltarea fiecaruia, se pot impartasi fara se se spovedeasca. Totusi, pe cat le este cu putinta acestia trebuie sa inceapa a posti miercurea si vinerea si sa nu manance sau sa bea ceva in ziua respectiva pentru a se impartasi.
Cum ne imbracam?
Stim foarte bine de la parintii si bunicii nostrii ca pentru biserica pui hainele cele bune. Iar asta nu pentru ca vrem sa epatam ci pentru ca inaintea lui Dumnezeu vii atat cu sufletul cat si cu trupul impodobit. Dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa scoatem blana de nurca si Armaniul din sifonier si sa venim sa facem parada modei in biserica. Decenta este legea dupa care trebuie sa ne imbracam atunci cand venim la biserica.
Sa evitam totodata sa ne imbracam provocator cu haine prea stramte sau prea transparente. Sa tinem cont ca venim la rugaciune la fel ca si cei care ne inconjoara si care poate nu se pot concentra din cauza noastra.
Desi sunt convins ca acest text scurt nu a raspuns tuturor intrebarilor, ne vom limita totusi doar la aceste cateva lamuriri introductive.