Biserica Vârgolici, monument istoric din 1915
Bisericuţa de lemn „Adormirea Veche“, o bijuterie a arhitecturii în lemn din
Moldova de Sus, se află sub protecţia legislaţiei monumentelor istorice de
aproape un veac. Este, potrivit documentelor, printre ctitoriile cu cea mai
veche înregistrare oficială pe o listă a monumentelor istorice, după ce, în
1892, a fost promulgată, prin decret regal, prima Lege pentru conservarea şi
restaurarea monumentelor publice. Legea prevedea şi înfiinţarea unei „Comisiuni
a Monumentelor Publice“, care, încă de la început, îşi ia titlul „Comisiunea
Monumentelor Istorice“. Comisiunea avea ca sarcină să întocmească un inventar al
„tuturor edificiilor şi obiectelor vechi din ţară care presintă un deosebit
interes istoric sau artistic, pentru a căror conservare să se ia măsuri“.
Inventarul trebuia să fie revizuit din cinci în cinci ani „pentru clasarea şi declasarea monumentelor“. Odată trecute în inventar, monumentele nu puteau fi dărâmate, reparate sau restaurate „fără prealabila autorizare a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, care va hotarî după ce va fi luat avisul Comisiunii Monumentelor Publice“. Legea mai prevedea posibilitatea de „expropriere pentru causă de utilitate publică“ şi clauze penale pentru cei care vor deteriora sau dărâma monumentele, fie ei chiar proprietarii lor.
În 1913 s-a înfiinţat Casa Monumentelor Istorice, cu scopul de a strânge şi distribui fondurile necesare lucrărilor Comisiunii. În acest context, în care autorităţile făceau eforturi pentru inventarierea şi chiar restaurarea celor mai importante şi vechi ctitorii ale ţării, bisericuţa de lemn de la Dorohoi este înscrisă, la 1915, în lista monumentelor istorice, administraţia de atunci a oraşului primind ordine clare în ceea ce priveşte felul în care trebuia îngrijit şi conservat acest lăcaş.
Într-un raport al Epitropiei Bisericii „Adormirea veche“ către Mitropolia Moldovei, datat la 5 septembrie 1915, se arată că lăcaşul „este trecut între monumentele vechi, istorice“. La acel moment, se mai arată în document, în fostul judeţ Dorohoi existau încă două biserici declarate monumente istorice: Biserica „Sfântul Nicolae“ din oraşul Dorohoi, ctitorie ştefaniană, ridicată la 1495, şi „Biserica „Sfântul Nicolae“ din cătuna Bălineşti, com. Zamostea, zidită de logofătul Ioan Tăutu la 1499 (azi aflată pe raza administrativă a judeţului Suceava).
Biserica de lemn „Adormirea Veche“ din Dorohoi, cunoscută şi ca Biserica Vârgolici, după numele boierului pe pământurile căruia a fost ridicată, prezintă un caracter particular în rândul lăcaşurilor similare din această parte de ţară. Acesta este conturat de elementele de arhitectură din interior, precum şi de tehnica încheierii bârnelor.
„Bisericuţa este construită din bârne de stejar, pe temelie de piatră, ridicată până la înălţimea de un metru, are legătura bârnelor încheiată pâna la bolţile de sus din pronaos, naos şi altar, formând un tot unitar, arătând construcţia veche, solidă, a veacurilor trecute, motiv pentru care a fost trecută în rândul monumentelor vechi naţionale“, explică pr. Cătălin Ifrim, parohul bisericii şi profesor la Seminarul Teologic din Dorohoi.
În lucrarea sa „Oraşe şi sate“, marele istoric Nicolae Iorga o caracteriza ca fiind „cea mai bună mărturie despre dorohoienii noştri din veacul XVIII“. Lăcaşul a fost construit din bârne masive de stejar, cioplite din topor, încheiate în cheotori netede, până la bolta de sus, şi aşezate pe o temelie zdravănă de piatră de râu. La exterior se remarcă brâul median, ce încinge biserica. Splendidele elemente decorative de pe portalul de intrare precum şi pisania de deasupra uşii atestă valoarea deosebită şi vechimea monumentului.
Aceasta este cea de-a doua bisericuţă construită în oraşul Dorohoi, după ctitoria lui Ştefan cel Mare, cu hramul „Sfântul Nicolae“ (1495).
Inventarul trebuia să fie revizuit din cinci în cinci ani „pentru clasarea şi declasarea monumentelor“. Odată trecute în inventar, monumentele nu puteau fi dărâmate, reparate sau restaurate „fără prealabila autorizare a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, care va hotarî după ce va fi luat avisul Comisiunii Monumentelor Publice“. Legea mai prevedea posibilitatea de „expropriere pentru causă de utilitate publică“ şi clauze penale pentru cei care vor deteriora sau dărâma monumentele, fie ei chiar proprietarii lor.
În 1913 s-a înfiinţat Casa Monumentelor Istorice, cu scopul de a strânge şi distribui fondurile necesare lucrărilor Comisiunii. În acest context, în care autorităţile făceau eforturi pentru inventarierea şi chiar restaurarea celor mai importante şi vechi ctitorii ale ţării, bisericuţa de lemn de la Dorohoi este înscrisă, la 1915, în lista monumentelor istorice, administraţia de atunci a oraşului primind ordine clare în ceea ce priveşte felul în care trebuia îngrijit şi conservat acest lăcaş.
Într-un raport al Epitropiei Bisericii „Adormirea veche“ către Mitropolia Moldovei, datat la 5 septembrie 1915, se arată că lăcaşul „este trecut între monumentele vechi, istorice“. La acel moment, se mai arată în document, în fostul judeţ Dorohoi existau încă două biserici declarate monumente istorice: Biserica „Sfântul Nicolae“ din oraşul Dorohoi, ctitorie ştefaniană, ridicată la 1495, şi „Biserica „Sfântul Nicolae“ din cătuna Bălineşti, com. Zamostea, zidită de logofătul Ioan Tăutu la 1499 (azi aflată pe raza administrativă a judeţului Suceava).
Particularităţi ale stilului arhitectural
Lăcaş reprezentativ pentru arhitectura în lemn de secol XVIIIBiserica de lemn „Adormirea Veche“ din Dorohoi, cunoscută şi ca Biserica Vârgolici, după numele boierului pe pământurile căruia a fost ridicată, prezintă un caracter particular în rândul lăcaşurilor similare din această parte de ţară. Acesta este conturat de elementele de arhitectură din interior, precum şi de tehnica încheierii bârnelor.
„Bisericuţa este construită din bârne de stejar, pe temelie de piatră, ridicată până la înălţimea de un metru, are legătura bârnelor încheiată pâna la bolţile de sus din pronaos, naos şi altar, formând un tot unitar, arătând construcţia veche, solidă, a veacurilor trecute, motiv pentru care a fost trecută în rândul monumentelor vechi naţionale“, explică pr. Cătălin Ifrim, parohul bisericii şi profesor la Seminarul Teologic din Dorohoi.
În lucrarea sa „Oraşe şi sate“, marele istoric Nicolae Iorga o caracteriza ca fiind „cea mai bună mărturie despre dorohoienii noştri din veacul XVIII“. Lăcaşul a fost construit din bârne masive de stejar, cioplite din topor, încheiate în cheotori netede, până la bolta de sus, şi aşezate pe o temelie zdravănă de piatră de râu. La exterior se remarcă brâul median, ce încinge biserica. Splendidele elemente decorative de pe portalul de intrare precum şi pisania de deasupra uşii atestă valoarea deosebită şi vechimea monumentului.
Aceasta este cea de-a doua bisericuţă construită în oraşul Dorohoi, după ctitoria lui Ştefan cel Mare, cu hramul „Sfântul Nicolae“ (1495).
Adăugaţi un comentariu