miercuri, 18 septembrie 2013

Personalităţi ale vieţii bisericeşti

Preotul Dumitru Furtună, istoriograful Moldovei de Nord

Bustul părintelui Furtună, ridicat în curtea bisericii de lemn „Vârgolici“

Preotul Dumitru Furtună face parte din galeria personalităţilor marcante ale primei jumătăţi a veacului trecut. Slujitor smerit al altarului, profesor, fondator de şcoală, cercetător neobosit, acest ilustru cărturar şi-a pus întreaga viaţă în slujba ridicării culturale, sociale şi spirituale a zonei de nord a Moldovei.

S-a născut la Tocileni, un cătun aflat nu departe de Botoşani, pe 26 februarie 1890, în familia preotului Grigore Furtună. Rămas orfan de tată de foarte mic, a crescut la Mănăstireni, în casa bunicului său.

Şcoala primară a urmat-o la Botoşani, remarcându-se, încă de pe atunci, ca un elev eminent, preocupat de opera lui Creangă. A continuat studiile la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ din Iaşi, absolvind ca şef de promoţie, şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Şi-a finalizat strălucit studiile universitare, după ce pe durata acestora publicase deja mai multe lucrări, dintre care două editate de Academia Română.

Deşi ar fi putut începe o frumoasă carieră universitară, tânărul teolog a preferat Dorohoiul, oraşul său de suflet, apropiat de locurile în care se născuse, căci, aşa cum aprecia cunoscutul pedagog Eugen D. Neculau într-un articol din revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“ (1967), „la terminarea facultăţii, luase hotărârea de a-şi închina viaţa şi activitatea pentru ridicarea Moldovei de Nord“.

Întemeietorul Seminarului Teologic din Dorohoi

În târguşorul de la marginea ţării, ca şi în întreg judeţul Botoşani, părintele Dumitru Furtună a făcut istorie. În Dorohoi a slujit vreme de 25 de ani la Biserica de lemn „Vârgolici“, pe care a restaurat-o din temelii, astăzi fiind reprezentativă pentru zestrea arhitecturală a oraşului (monument istoric încă din 1915).

De numele său se leagă amenajarea primului local în care a funcţionat un teatru în Dorohoi. „La sala-teatru jucau actori din Bucureşti, cânta Enescu. Iar această sală era făcută din zestrea soţiei părintelui. În casa parohială în care locuiau era cenaclu literar“, a explicat pr. Cătălin Ifrim, parohul Bisericii de lemn Vârgolici şi profesor la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob“ din Dorohoi.

Tot prin eforturile sale, Gimnaziul „Grigore Ghica“ avea să fie transformat în liceu, în prezent unul dintre cele de elită din judeţul Botoşani. De asemenea, a contribuit la înfiinţarea Şcolii de fete „Regina Maria“ din Dorohoi. Prin neîncetatele sale eforturi s-a înfiinţat, la Şendriceni, lângă Dorohoi, Şcoala normală de băieţi, instituţie de învăţământ de o înaltă ţinută, ce a dat culturii româneşti nume mari: Alecu Ivan Ghilia (istoric) Alexandru Zub (istoric), Stelian Dumistrăcel (filolog), Ioan Caproşu (istoric), Ion H. Ciubotaru (etnolog şi istoric literar).

Una dintre cele mai însemnate realizări ale sale rămâne însă înfiinţarea seminarului teologic din Dorohoi. Încă din 1915, părintele Furtună a fost profesor de religie şi istorie la Gimnaziul „Grigore Ghica“ şi apoi director al acestei instituţii. Şi-a dat seama de necesitatea formării preoţilor în această parte de ţară, nu doar ca slujitori ai altarului, ci şi ca „lucrători pe tărâmul culturii populare“, şi, cu mari strădanii, a pus bazele unui astfel de for educaţional şi vocaţional. Astfel, la 1923 şi-a deschis porţile Seminarul teologic „Pimen Mitropolitul“, chiar sub conducerea părintelui Furtună. Instituţia a funcţionat timp de 10 ani şi a scos şapte serii valoroase de absolvenţi. Seminarul avea să-şi redeschidă porţile abia în 1993, după 60 de ani, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Timp de 35 de ani a fost dascăl, dedicat profesiei, iubit şi respectat de elevi şi de urbea întreagă. Îi ajuta pe cei fără posibilităţi materiale, îi încuraja pe cei foarte creativi. A adăpostit în propria casă mulţi elevi basarabeni, sprijinindu-i cu cele necesare învăţământului seminarial.

Tot el a înfiinţat Societatea culturală „Sf. Maria“, iar în locuinţa sa se ţineau şedinţe culturale. Alături de reputatul pedagog Eugen Neculau a pus bazele unei Universităţi Populare la Ungureni, în judeţul Botoşani, după modelul celei înfiinţate de N. Iorga, la Vălenii de Munte.

A întreţinut legături cu mari personalităţi ale vremii, a publicat mult şi a adunat material enorm, cât să fie cercetat şi exploatat „în trei vieţi de om“. 208 lăzi cu documente au rămas în 1944 în subsolul casei în care locuia, însă la întoarcerea din refugiu nu a mai găsit decât un sfert din vastul material strâns într-o viaţă.

A murit pe 15 ianuarie 1965, în condiţii mizere, copleşit de necazuri şi de boli. „Comuniştii îi tăiaseră pensia, iar el îşi vindea manuscrisele ca să se întreţină. A murit în sărăcie, orb, la spitalul din oraş“, a povestit părintele Cătălin Ifrim.

A fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea“ din Dorohoi. Astăzi, un bust aşezat în curtea bisericuţei de lemn, în care a slujit un sfert de veac, aminteşte de marele cărturar Dumitru Furtună.

Publicist harnic

În plan publicistic, părintele Dumitru Furtună a fost neobosit. Ca teolog şi istoric a fost preocupat de problemele majore ale istoriei bisericeşti, una dintre cele mai apreciate lucrări ale sale fiind „Preoţimea românească în sec. XVIII“ (1915). Convins fiind că paisianismul este cel mai important curent de reorganizare a mănăstirilor din Moldova, întrepinde o vastă cercetare, finalizată cu teza de doctorat „Ucenicii stareţului Paisie la mănăstirile Cernica şi Căldăruşani“, o altă lucrare de căpătâi din vasta sa operă.

O preocupare deosebită a avut pentru literatura religioasă veche, aplecându-se mai ales asupra scrierilor originale şi traducerilor cu conţinut religios. De asemenea, a publicat un studiu despre lucrarea „De imitatione Christi“ a lui Toma de Kempis. A scris mult şi despre marile personalităţi ale clerului românesc: mitropolitul Veniamin Costachi, mitropolitul Iosif Naniescu, arhimandritul Isaia Teodorescu (Popa Duhu), Popa Şapcă, Vasile Lucaciu. A cercetat şi publicat lucrări despre începuturile seminariilor teologice de la Socola, Central (Bucureşti), Argeş, Râmnic, Buzău. Nu poate fi uitat rolul său militant în introducerea limbii naţionale în cultul divin.

Preotul Dumitru Furtună a abordat, totodată, şi numeroase aspecte de teologie practică.

Unul dintre cei mai de seamă folclorişti ai ţării

La fel ca preotul Simion Florea Marian în Bucovina, în Moldova de Sus părintele Dumitru Furtună a fost un folclorist pasionat, lăsând o importantă zestre publicistică şi în acest domeniu: „Izvodiri din bătrâni“ (1912, ediţia I şi 1947, ediţia a II-a), lucrare premiată de Academie, „Vremuri înţelepte“ (1913), o culegere de povestiri, snoave şi legende, „Cântece bătrâneşti din părţile Prutului“ (1927), cu 67 de balade. A scris mult şi despre folcloriştii români, despre scriitorii populari, despre revistele de folclor. A adunat, de asemenea, un vast material etnografic.

Istoriograful Moldovei de Nord

Bun cunoscător al limbii slavone şi al scrierii chirilice, a descifrat sute de acte vechi, publicând documente, hrisoave, inscripţii, însemnări de pe cărţi, foi de zestre, mitrici. De asemenea, a scris despre oameni, despre evenimente, despre localităţi din zonele Dorohoi, Botoşani, Săveni.

Preocupări de istoriograf a avut şi în domeniul literaturii, scriind despre numeroşi autori români: Anton Pann, Petre Ispirescu, Gh. Asachi, Alecu Donici, Titu Maiorescu, C. Negri, B.P. Hasdeu, V. Alecsandri, M. Eminescu, G. Coşbuc. Însă marea sa pasiune a fost opera lui Ion Creangă, despre care a publicat 30 de articole. „Avea manuscrisele lui Creangă şi Jean Boutiêre, şeful Catedrei de limbă română de la Sorbona, şi-a dat teza de doctorat, dedicată operei marelui povestitor, cu ajutorul acestor manuscrise. A venit în refugiu, a fost nevoit să plece şi a lăsat toate documentele aici. Multe s-au risipit şi s-au pierdut. În piaţa din Dorohoi se vindeau seminţe în cornete făcute din manuscrisele lui Creangă. El a adunat foarte mult, dar n-a reuşit să mai valorifice, din păcate“, a explicat pr. Cătălin Ifrim, parohul Bisericii de lemn „Vârgolici“ din Dorohoi.

vineri, 21 iunie 2013

Miercuri, 19 iunie 2013

Un lăcaş de valoare în patrimoniul naţional

Biserica Vârgolici, monument istoric din 1915

Documentar

Otilia Bălinişteanu

Miercuri, 19 iunie 2013

Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Veche“ din Dorohoi

Bisericuţa de lemn „Adormirea Veche“, o bijuterie a arhitecturii în lemn din Moldova de Sus, se află sub protecţia legislaţiei monumentelor istorice de aproape un veac. Este, potrivit documentelor, printre ctitoriile cu cea mai veche înregistrare oficială pe o listă a monumentelor istorice, după ce, în 1892, a fost promulgată, prin decret regal, prima Lege pentru conservarea şi restaurarea monumentelor publice. Legea prevedea şi înfiinţarea unei „Comisiuni a Monumentelor Publice“, care, încă de la început, îşi ia titlul „Comisiunea Monumentelor Istorice“. Comisiunea avea ca sarcină să întocmească un inventar al „tuturor edificiilor şi obiectelor vechi din ţară care presintă un deosebit interes istoric sau artistic, pentru a căror conservare să se ia măsuri“.
Inventarul trebuia să fie revizuit din cinci în cinci ani „pentru clasarea şi declasarea monumentelor“. Odată trecute în inventar, monumentele nu puteau fi dărâmate, reparate sau restaurate „fără prealabila autorizare a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, care va hotarî după ce va fi luat avisul Comisiunii Monumentelor Publice“. Legea mai prevedea posibilitatea de „expropriere pentru causă de utilitate publică“ şi clauze penale pentru cei care vor deteriora sau dărâma monumentele, fie ei chiar proprietarii lor.
În 1913 s-a înfiinţat Casa Monumentelor Istorice, cu scopul de a strânge şi distribui fondurile necesare lucrărilor Comisiunii. În acest context, în care autorităţile făceau eforturi pentru inventarierea şi chiar restaurarea celor mai importante şi vechi ctitorii ale ţării, bisericuţa de lemn de la Dorohoi este înscrisă, la 1915, în lista monumentelor istorice, administraţia de atunci a oraşului primind ordine clare în ceea ce priveşte felul în care trebuia îngrijit şi conservat acest lăcaş.
Într-un raport al Epitropiei Bisericii „Adormirea veche“ către Mitropolia Moldovei, datat la 5 septembrie 1915, se arată că lăcaşul „este trecut între monumentele vechi, istorice“. La acel moment, se mai arată în document, în fostul judeţ Dorohoi existau încă două biserici declarate monumente istorice: Biserica „Sfântul Nicolae“ din oraşul Dorohoi, ctitorie ştefaniană, ridicată la 1495, şi „Biserica „Sfântul Nicolae“ din cătuna Bălineşti, com. Zamostea, zidită de logofătul Ioan Tăutu la 1499 (azi aflată pe raza administrativă a judeţului Suceava).

Particularităţi ale stilului arhitectural

Lăcaş reprezentativ pentru arhitectura în lemn de secol XVIII
Biserica de lemn „Adormirea Veche“ din Dorohoi, cunoscută şi ca Biserica Vârgolici, după numele boierului pe pământurile căruia a fost ridicată, prezintă un caracter particular în rândul lăcaşurilor similare din această parte de ţară. Acesta este conturat de elementele de arhitectură din interior, precum şi de tehnica încheierii bârnelor.
„Bisericuţa este construită din bârne de stejar, pe temelie de piatră, ridicată până la înălţimea de un metru, are legătura bârnelor încheiată pâna la bolţile de sus din pronaos, naos şi altar, formând un tot unitar, arătând construcţia veche, solidă, a veacurilor trecute, motiv pentru care a fost trecută în rândul monumentelor vechi naţionale“, explică pr. Cătălin Ifrim, parohul bisericii şi profesor la Seminarul Teologic din Dorohoi.
În lucrarea sa „Oraşe şi sate“, marele istoric Nicolae Iorga o caracteriza ca fiind „cea mai bună mărturie despre dorohoienii noştri din veacul XVIII“. Lăcaşul a fost construit din bârne masive de stejar, cioplite din topor, încheiate în cheotori netede, până la bolta de sus, şi aşezate pe o temelie zdravănă de piatră de râu. La exterior se remarcă brâul median, ce încinge biserica. Splendidele elemente decorative de pe portalul de intrare precum şi pisania de deasupra uşii atestă valoarea deosebită şi vechimea monumentului.
Aceasta este cea de-a doua bisericuţă construită în oraşul Dorohoi, după ctitoria lui Ştefan cel Mare, cu hramul „Sfântul Nicolae“ (1495).

Pictura catapetesmei, extrem de valoroasă

Catapeteasma reprezintă, de asemenea, unul dintre elementele ce dau consistenţă şi valoare monumentului. Aceasta datează din 1794. Potrivit printelui Cătălin Ifrim, aici se deosebesc două stiluri picturale, semn că la un moment dat s-a intervenit asupra picturii. Astfel, icoanele împărăteşti sunt realizate în stil neoromânesc, pe când pentru registrele superioare s-a recurs la tehnica picturală bizantină. „Icoanele sunt îmbrăcate în foiţă de aur bătută manual şi au o cromatică deosebită, potenţată de pigmentul natural folosit“, precizează parohul Bisericii de lemn „Adormirea Veche şi Naşterea Maicii Domnului“.

Un centru spiritual de tradiţie

Deşi monument istoric încă din 1915, bisericuţa a fost închisă în 1970, în plină ascensiune a regimului comunist în România, şi a rămas aşa până în 1995. La închiderea lăcaşului, comuniştii au motivat gestul prin faptul că parohul de atunci, preotul Ilie Popa, fusese simpatizant al mişcării legionare. În fapt, bisericuţa era incomodă pentru autorităţile de atunci, pentru că devenise, nu numai pentru Dorohoi, ci şi pentru toată zona Botoşanilor, un adevărat centru spiritual, un loc în care oamenii găseau linişte, alinare şi un pic de libertate în condiţiile triste ale acelor vremuri. „Se făcea Sfântul Maslu aici, iar credincioşii veneau din tot judeţul. Şi un pic îi încurca pe comunişti. În plus, bisericuţa venea cu o tradiţie deosebită în spate, cu preoţi slujitori cărturari şi buni români, cum au fost printele Dumitru Furtună, părintele Constantin Ciocoiu“, explică părintele Cătălin Ifrim, cel care a redeschis biserica, în 1995, şi care s-a străduit să o restaureze după vechile tipare.

Adăugaţi un comentariu

Miercuri, 19 iunie 2013

Un lăcaş de valoare în patrimoniul naţional

Biserica Vârgolici, monument istoric din 1915

Documentar

Otilia Bălinişteanu

Miercuri, 19 iunie 2013

Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Veche“ din Dorohoi

✉

Ridicată la 1779, într-o latură a vechiului târg Dorohoi, biserica de lemn Vârgolici este unul dintre puţinele lăcaşuri din ţară declarate monument istoric încă de la începutul veacului trecut.
Bisericuţa de lemn „Adormirea Veche“, o bijuterie a arhitecturii în lemn din Moldova de Sus, se află sub protecţia legislaţiei monumentelor istorice de aproape un veac. Este, potrivit documentelor, printre ctitoriile cu cea mai veche înregistrare oficială pe o listă a monumentelor istorice, după ce, în 1892, a fost promulgată, prin decret regal, prima Lege pentru conservarea şi restaurarea monumentelor publice. Legea prevedea şi înfiinţarea unei „Comisiuni a Monumentelor Publice“, care, încă de la început, îşi ia titlul „Comisiunea Monumentelor Istorice“. Comisiunea avea ca sarcină să întocmească un inventar al „tuturor edificiilor şi obiectelor vechi din ţară care presintă un deosebit interes istoric sau artistic, pentru a căror conservare să se ia măsuri“.
Inventarul trebuia să fie revizuit din cinci în cinci ani „pentru clasarea şi declasarea monumentelor“. Odată trecute în inventar, monumentele nu puteau fi dărâmate, reparate sau restaurate „fără prealabila autorizare a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, care va hotarî după ce va fi luat avisul Comisiunii Monumentelor Publice“. Legea mai prevedea posibilitatea de „expropriere pentru causă de utilitate publică“ şi clauze penale pentru cei care vor deteriora sau dărâma monumentele, fie ei chiar proprietarii lor.
În 1913 s-a înfiinţat Casa Monumentelor Istorice, cu scopul de a strânge şi distribui fondurile necesare lucrărilor Comisiunii. În acest context, în care autorităţile făceau eforturi pentru inventarierea şi chiar restaurarea celor mai importante şi vechi ctitorii ale ţării, bisericuţa de lemn de la Dorohoi este înscrisă, la 1915, în lista monumentelor istorice, administraţia de atunci a oraşului primind ordine clare în ceea ce priveşte felul în care trebuia îngrijit şi conservat acest lăcaş.
Într-un raport al Epitropiei Bisericii „Adormirea veche“ către Mitropolia Moldovei, datat la 5 septembrie 1915, se arată că lăcaşul „este trecut între monumentele vechi, istorice“. La acel moment, se mai arată în document, în fostul judeţ Dorohoi existau încă două biserici declarate monumente istorice: Biserica „Sfântul Nicolae“ din oraşul Dorohoi, ctitorie ştefaniană, ridicată la 1495, şi „Biserica „Sfântul Nicolae“ din cătuna Bălineşti, com. Zamostea, zidită de logofătul Ioan Tăutu la 1499 (azi aflată pe raza administrativă a judeţului Suceava).